Finalizare proiect POCU/475/4.9/126692

Ministerul Sănătății anunță finalizarea proiectului cod SMIS 126692 “Servicii medicale de tratament al persoanelor infectate cu HIV/ SIDA”, proiect finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Activitatea principală a proiectului a constat în decontarea tratamentului precoce al persoanelor infectate cu HIV/SIDA incluse în Programul național de prevenire, supraveghere si control al bolnavilor cu infecție HIV/SIDA derulat în perioada 2014-2020. Astfel, prin proiect au fost solicitate la rambursare cheltuielile cu tratamentul administrat în perioada 1 ianuarie 2015 – 31 decembrie 2018. 

Obiectivul general al proiectului a constat în creșterea accesului la servicii de sănătate accesibile, durabile si de înaltă calitate, asistenta şi servicii sociale de interes general.

Obiectivul specific al proiectului a vizat creșterea numărului de persoane care beneficiază de programe de sănătate sub forma de tratament pentru bolnavii cu infecție HIV/SIDA.

Grupul țintă al proiectului este format exclusiv din Persoane aparținând grupurilor vulnerabile care vor beneficia de programe de sprijin – Persoane infectate cu HIV/SIDA care beneficiază de tratament precoce decontat din Programul național de sănătate publica finanțat din bugetul Ministerului Sănătății/ Programul național de prevenire, supraveghere si control al bolnavilor cu infecție HIV/SIDA.

Prin proiect aprox. 10.800 persoane diagnosticate cu infecție HIV/ SIDA au beneficiat de tratament precoce acordat în perioada 1 ianuarie 2015 – 31 decembrie 2018. Conform prevederilor ghidului specific, toate persoanele infectate cu HIV/ SIDA au fost considerate persoane vulnerabile, vulnerabilitatea bolnavilor HIV/ SIDA fiind dată atât de condiția lor medicală, cât şi prin prisma modalităților şi riscurilor asociate de transmitere a infecției.

Principalul rezultat așteptat al proiectului este legat de implementarea activității principale din proiect – Activitatea 1: Tratamentul precoce al persoanelor infectate cu HIV/SIDA incluse în Programul național de prevenire, supraveghere si control al bolnavilor cu infecție HIV/SIDA derulat în perioada 2014-2020, anume aprox. 10.800 pacienți diagnosticați cu infecție HIV/ SIDA au beneficiat de tratament.

Durata de implementare a proiectului a fost 1 ianuarie 2015 – 31 iulie 2019, contractul fiind semnat în data de 7 noiembrie 2018.

Valoarea totală eligibilă solicitată la rambursare este de 907 milioane lei (aprox. 191,7 milioane euro) (include şi valoarea cheltuielilor ce vor fi incluse în cererea de rambursare finală),  din care valoarea nerambursabilă FSE este de aprox. 765,9 milioane lei (aprox. 161,9 milioane euro), cofinanțarea beneficiarului este de 141,1 milioane lei (aprox. 29,8 milioane euro).