Întâlnire între reprezentanții Ministerului Sănătății și Federația Sindicală Hipocrat

Reprezentanții Ministerului Sănătății au avut astăzi, 11 octombrie, o întâlnire cu reprezentanții Federației Sindicale Hipocrat.
Reprezentanții Ministerului Sănătății i-au asigurat pe sindicaliști că modificarea Ordinului nr. 870 pentru aprobarea Regulamentului privind timpul de munca, organizarea și efectuarea garzilor in unitatile publice din sectorul sanitar este în ultimele etape de lucru și, în cel mai scurt timp, noua forma a ordinului va fi publicata în Monitorul Oficial.
De asemenea, delegația Federației Sindicale Hipocrat a fost informată că Ministerul Sănătății caută permanent soluții astfel încât motivarea personalului care lucrează în sectorul sanitar (prin mijloace financiare sau prin reașezarea statutului personalului din sectorul sanitar în societate) să fie în concordantă cu importanța si complexitatea activității pe care aceștia o depun. Decizia de mărire a salariilor începand cu 1 august, precum și a remunerației pentru gărzile suplimentare începând cu 1 octombrie sunt dovezi concrete în acest sens.

 

Remunerația medicilor pentru gărzile efectuate a crescut cu până la 90%

De la 1 octombrie, remuneraţia medicilor pentru gărzile efectuate a crescut cu până la 90%, după ce Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență 20/2016.

Plata gărzilor suplimentare pentru medici se face acum prin raportarea la salariul de bază majorat de la 1 august 2016, iar plata majorată pentru aceste gărzi va fi primită începând cu data de 15 noiembrie.

Astfel, garda unui medic primar, gradația 5, va fi plătită în zilele lucrătoare cu 781 de lei brut (la un spor de 25%) șicu 1.094 de lei brut (la sporulmaxim de 75%). În zilele de sâmbătă, duminică și sărbătorile legale, venitul din gardă va ajunge la 1.667 de lei brut.

Un medic specialist, gradația 5, va primi pentru o gardă efectuată în cursul săptămânii 614 lei brut (la un spor de 25%) și 860 de lei brut (la un spor de 75%). Pentru găzile din weekend și din zilele declarate sărbători legale, același medic va încasa 1.310 lei brut.

Și în cazul medicilor rezidenți care efectuează gărzi în condițiile legii, acestea vor fi plătite cu sume între 435 de lei brut și 1.147 de lei brut, în funcție de anul de rezidențiat și de sporul aplicat (25% sau 75% în cursul săptămânii și 100% pentru zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale).

De asemenea, gărzile suplimentare vor fi efectuate în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial. Gărzile vor fi considerate atât vechime în muncă, cât și vechime în specialitate. De asemenea, contractul de muncă pentru gărzi va da dreptul la concediu de odihnă plătit proporțional cu timpul lucrat pentru medicii care efectuează numai gărzi sau pentru cei care fac gărzi în alt spital decât cel la care sunt angajați.

Așa numita „gardă obligatorie” va beneficia de acordarea sporului de 25% pe timpul de noapte lucrat, ceea ce este un element de noutate. În plus, medicii care au obținut titlul de doctor în științe medicale începând cu anul 2010 vor primi sporul legal de 15% care, până la 1 august, nu mai fusese acordat.

Fondurile pentru plata gărzilor vor fi puse la dispoziţia spitalelor în mod distinct de către Casele judeţene de asigurări de sănătate şi a Municipiului Bucureşti, conform Ordonanţei de Urgenţă 43/2016.

 

Evoluția epidemiei de rujeolă în România

De la începutul anului și până la data de 7.10.2016, au fost confirmate 753 cazuri de rujeola, cu 23 de cazuri mai multe față de săptămâna trecută. Au fost raportate 3 decese prin rujeola.

Cazuri de rujeolă au fost înregistrate în următoarele 25 de județe:

1.       MUREȘ – 168

2.       BISTRIȚA – 128

3.       ARAD – 131

4.       CLUJ – 90

5.       TIMIȘ – 75

6.       BRAȘOV – 32

7.       SUCEAVA – 31

8.       CARAȘ SEVERIN – 30

9.       HUNEDOARA – 17

10.   SĂLAJ – 8

11.   ALBA – 5

12.   IAȘI – 5

13.   BACĂU – 3

14.   CONSTANȚA – 3

15.   SIBIU – 3

16.   BUCUREȘTI – 3

17.   DÂMBOVIȚA – 2

18.   NEAMȚ – 2

19.   OLT – 2

20.   BIHOR – 1

21.   DOLJ – 1

22.   GIURGIU – 1

23.   HARGHITA – 1

24.   MEHEDINȚI – 1

25.   VASLUI – 1

Majoritatea cazurilor reprezintă focare în comunitățile cu acoperire vaccinală scăzută. Astfel, au fost organizate acțiuni de vaccinare cu RRO a copiilor incomplet vaccinați sau nevaccinați.

Apelul Ministerului Sănătății către părinți este de a respecta calendarul de vaccinare ROR pentru sănătatea copiilor. În zonele afectate, Institutul Național de Sănătate Publică recomandă vaccinarea copiilor la vârsta de 7 luni cu refacerea vaccinului la vârsta normală de 1 an. De asemenea, reamintim că există suficiente doze de vaccin pentru toți copiii care au nevoie de imunizare.

 

Întâlnire între reprezentanții Ministerului Sănătății și SANITAS

Reprezentanții Ministerului Sănătății au avut astăzi, 4 octombrie 2016, o întâlnire cu reprezentanții SANITAS.

Reprezentanții Ministerului Sănătății i-au asigurat pe sindicaliști de disponibilitatea care există pentru căutarea de soluții astfel încât remunerarea personalului care lucrează în sectorul sanitar să fie cât mai aproape de un nivel corespunzător, conform importanței si complexității activității pe care o depun.

În acest sens, Ministerul Sănătății are în vedere și salariile acelor categorii din sistem care nu au beneficiat de ordonanțele 20/2016 și 43/2016 privind salarizarea bugetarilor. Reprezentații Ministerului Sănătății i-au informat pe sindicaliști de faptul că orice măsuri viitoare vor trebui să susțină, în primul rând, aceste categorii de personal.

 

Politica de prețuri a medicamentelor va fi reglementată prin Hotărâre de Guvern

Metodologia privind modul de calcul și procedura de avizare a prețurilor maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizație de punere pe piață în România, cu excepția medicamentelor care se eliberează fără prescripție medicală, se va aproba prin Hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Sănătății.

În prezent, metodologia de calcul a prețurilor maximale la medicamente se stabilește prin Ordin al ministrului Sănătății. Modificarea a fost făcută printr-o Ordonanță de Urgență adoptată astăzi de Guvern, care amendează Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății. Ulterior va fi aprobată Hotărârea prin care se va adopta metodologia privind modul de calcul și procedura de avizare a prețurilor maximale ale medicamentelor.

Modificarea a fost făcută de Guvern pentru a aduce mai multă claritate legislativă și predictibilitate.

Răspunsul Ministerului Sănătății la întrebarea adresată de doamna deputat PSD, Neviser Zaharcu

Stimată doamnă deputat,

Misiunea principală a Ministerului Sănătății este să asigure accesul pacienților români la tratament. De aceea, politica de prețuri trebuie să fie una predictibilă și sustenabilă, astfel încât pacienții să nu aibă de suferit, iar medicamentele necesare lor să se găsească tot timpul în farmacii și spitale.

După cum probabil știți, prețurile medicamentelor din România sunt stabilitate în funcție de prețul cel mai mic din 12 state europene. La fel și în cazul medicamentului Plavix, pe care îl dați ca exemplu în interpelarea dumneavoastră.

Astfel, vă informăm că, voit sau nu, în materialul dumneavoastră s-a strecurat o greșeală esențială. Dumneavoastră precizați că bugetul asigurărilor de sănătate ar fi fost prejudiciat cu 2 milioane de euro, deoarece medicamentul Plavix a avut un preț aprobat de 51,75 de euro (preț CIP). În realitate, prețul pe care dumneavostă vă bazați argumentația este cel din 2008, deci de acum 8 ani. Prețul acestui medicament este, în septembrie 2016, de 7,00 euro.

Într-adevăr, în perioada 2009 – 2015, s-au înregistrat în mai multe cazuri diferențe între prețurile din România și din alte state europene, diferențe care nu au fost întotdeauna în beneficiul României. Există în acest sens mai multe analize ale Curții de Conturi a României.

Ministerul Sănătății vă asigură că duce o politică fermă în privința prețurilor medicamentelor, în favoarea pacienților și a bugetului asigurărilor sociale de sănătate.

Informare privind ancheta în cazul focarului de toxiinfecție alimentară din Făgăraș

Direcția de Sănătate Publică Brașov a luat toate măsurile necesare în cadrul anchetei derulate la Făgăraș cu privire la focarul de toxiinfecție alimentară din localitate.

Potrivit informarilor transmise Ministerului Sănătății, în cadrul anchetei epidemiologice, efectuată de pesonalul DSP Brașov, a fost identificat producătorul particular care a comercializat/oferit produsele lactate, informație ce a fost transmisă DSVSA Brașov și Poliției Făgăraș.

Reprezentanții acestor instituții s-au deplasat în Comuna Șinca, sat Șinca Veche, unde au continuat ancheta, au pus sechestru pe cantitățile de caș, urdă și telemea și au prelevat probe din produsele lactate incriminate.

Astfel,  în data de 10 mai, Serviciul Judetean de Ambulanță Brașov și ISU Brașov au anunțat DSP Brașov cu privire la existența unor cazuri de toxiinfecție alimentară în localitatea Făgăraș, județul Brașov, pacienții fiind copii, cu vârste între 2 și 13 ani. Conform afirmațiilor aparținătorilor, copiii au mâncat branză oferită de o persoană (necunoscută la acea oră), la locul de joacă din cartier.

Simptomele (simptome digestive: greață, vărsături,diaree,dureri abdominale difuze) au debutat la circa 3-4 ore de la consum. În total, în Secția Boli Infecțioase a Spitalului Municipal Făgăraș sunt internați 15 copii și 3 adulți, cu evoluție favorabilă, iar ancheta cu privire la producător continuă.

 

Premierul Dacian Cioloș s-a întâlnit astăzi cu reprezentanții Ministerului Sănătății

Astăzi, 10 mai 2016, la sediul Ministerului Sănătăţii a avut loc o întâlnire de lucru a Premierului, ministru intermar al Sănătăţii, domnul Dacian Cioloş cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

În acest context, au fost stabilite o serie de direcţii de acţiune pe termen scurt la nivelul Ministerului Sănătăţii:

În ceea ce priveşte ancheta administrativa în cazul biocidelor, a fost dispusă măsura recoltării de probe în vederea stabilirii concentraţiei şi a substanţelor active din dezinfectanţii utilizati în spitalele unde probele de sanitatie nu au iesit conforme, la laboratorul ICECHIM. De asemenea, programul de control şi prevenţie în ceeea ce priveste utilizarea eficientă a dezinfectanţilor va continua. Din punct de vedere al măsurilor administrative, vor fi verificate prin intermediul compartimentelor de audit contractele încheiate de către unităţile sanitare publice din subordinea Ministerului Sănătăţii cu firma HexiPharma.

La nivel legislativ, vor fi modificate cu celeritate o serie de acte normative menite să îmbunătăţească controlul şi regimul utilizării biocidelor, respectiv OMS 10/2010 în sensul testării eficacităţii biocidelor la două laboratoare acreditate, completarea listei documentelor pentru obţinerea avizului de punere pe piaţă, precum şi depunerea periodică a două rapoarte de testare a eficacităţii biocidelor de către producător.

Totodată, va fi completată H.G. 617/2014, în sensul înăspririi regimului pedepselor aplicabile în cazul declaraţiilor de date false şi nerespectarea conţinutului substanţelor active de către deţinătorii autorizaţiei de punere pe piaţă a biocidelor. O altă măsură dispusă vizează aducerea la zi a Ordinului privind standardele testelor de sanitaţie

 

“Copiii internați în spitale au nevoie de părinții lor”

“Copiii internați în spitale au nevoie de părinții lor”

 

Ministerul Sănătății și Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, atrag atenția că internarea în spitale a copiilor mai mici de 14 ani, împreună cu unul dintre părinți, dacă se solicită acest lucru, este un drept și nu un privilegiu.

Ce prevede legislația în vigoare

Ordinul ministrului Sănătății nr. 1284/2012 privind reglementarea programului de vizite al aparținătorilor pacienților internați în unitățile sanitare publice prevede la Art. 5 că:

(1)   În cazul copiilor internați în secțiile/compartimentele de terapie intensivă se asigură prezența cu caracter permanent a unuia dintre părinți, dacă se solicită acest lucru.

(2)   În cazul copiilor până la 14 ani internați în oricare dintre secțiile/compartimentele din unitatea sanitară se acceptă prezența unui aparținător permanent, dacă se solicită acest lucru.

(3)   În cazul copiilor cu vârsta cuprinsă între 14 si 18 ani internați în oricare dintre secțiile/ compartimentele din unitatea sanitară se poate accepta prezența unui aparținător permanent, cu acordul șefului de secție/ coordonatorului de compartiment.

Pe cale de consecință, încălcarea Ordinului 1284/2012 se pedepsește conform legii.