Sancțiuni maxime în cazul cabinetului privat din Capitală
Sancțiuni maxime în cazul cabinetului privat din Capitală, unde o pacientă a intrat în comă cerebrală și mai apoi a decedat, după o intervenție estetică. Deși, inițial, verificările au fost …
Azi, 6 mai 2022, a avut loc întâlnirea Ministrului Sănătății, Prof. univ.dr. Alexandru Rafila, cu directorul general al Institutului de Cercetare-Dezvoltare în Informatică –ICI, Dr.ing. Adrian-Victor Vevera. Întrunirea a avut drept obiectiv operaționalizarea protocolului de colaborare între cele două instituții, încheiat la începutul lunii februarie a.c.
În perioada pandemiei COVID-19 infrastructura informatică a Ministerul Sănătății a fost supusă unor solicitări fără precedent, iar în scopul creșterii rezilienței acesteia trebuie luate măsuri urgente. Deficitul de interoperabilitate a sistemelor informatice ale Ministerului Sănătății trebuie redus sau chiar eliminat în perioada imediat următoare, iar conducerea Institutului de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI a promis acordarea sprijinului tehnic necesar.
În cadrul aceleași întâlniri s-a discutat despre impactul crizei refugiaților din Ucraina asupra sistemului public de sănătate din România, cu referire directă la aplicațiile de management al informațiilor. Și în acest domeniu Ministerul Sănătății a constatat existența infrastructurii uzate moral, ce trebuie înnoită în perioada imediat următoare. Directorul Institutului de Cercetare-Dezvoltare în Informatică – ICI a promis sprijin din partea instituției pe care o conduce, astfel încât capacitatea sistemelor informatice ale Ministerului Sănătății de a face față unor situații de criză să crească.
Sancțiuni maxime în cazul cabinetului privat din Capitală, unde o pacientă a intrat în comă cerebrală și mai apoi a decedat, după o intervenție estetică. Deși, inițial, verificările au fost …
Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății, a făcut o primă analiză a stadiului proiectelor de infrastructură medicală finanțate prin PNRR, împreună cu echipa Ministerului Sănătății.În perioada următoare, până în luna …
Astăzi a fost aprobat un nou Plan național de paturi, valabil în perioada 2026–2028, care prevede optimizarea numărului de paturi pentru spitalizare continuă, finanțate de casele de asigurări de sănătate. …