Sancțiuni maxime în cazul cabinetului privat din Capitală
Sancțiuni maxime în cazul cabinetului privat din Capitală, unde o pacientă a intrat în comă cerebrală și mai apoi a decedat, după o intervenție estetică. Deși, inițial, verificările au fost …
Prima zi a dezbaterilor organizate la Astana, cu ocazia ședinței anuale a Biroului Regional OMS Europa, a adus în prim plan politicile din cele 53 de state membre referitoare la asistența medicală primară. Medicina de familie poate oferi servicii medicale de bună calitate, aproape de pacienți, ținând cont de nevoile de sănătate ale comunităților.
Intervenția ministrului sănătății, Prof. Univ. Dr. Alexandru Rafila, a descris modelele de bune practici care se dezvoltă în România, prin trei acțiuni prioritare:
- prevenție și screening pentru detecția precoce a bolilor;
- investiții și extinderea competențelor profesionale ale medicilor de familie, pentru a putea diagnostica și trata pacienții în proporție cât mai mare;
- parteneriatul cu autoritățile locale care pot asigura condiții atractive pentru oferirea serviciilor de asistență medicală primară în comunitățile pe care le conduc.


Sancțiuni maxime în cazul cabinetului privat din Capitală, unde o pacientă a intrat în comă cerebrală și mai apoi a decedat, după o intervenție estetică. Deși, inițial, verificările au fost …
Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății, a făcut o primă analiză a stadiului proiectelor de infrastructură medicală finanțate prin PNRR, împreună cu echipa Ministerului Sănătății.În perioada următoare, până în luna …
Astăzi a fost aprobat un nou Plan național de paturi, valabil în perioada 2026–2028, care prevede optimizarea numărului de paturi pentru spitalizare continuă, finanțate de casele de asigurări de sănătate. …