Sancțiuni maxime în cazul cabinetului privat din Capitală
Sancțiuni maxime în cazul cabinetului privat din Capitală, unde o pacientă a intrat în comă cerebrală și mai apoi a decedat, după o intervenție estetică. Deși, inițial, verificările au fost …
Dintr-un număr de 216 persoane relocate din centrele sociale destinate persoanelor cu dizabilități din județele Constanța, Dolj, Gorj, Maramureș, Neamț, Satu-Mare, Teleorman, Timiș, Tulcea și Vrancea, 76 de persoane au necesitat internare iar restul, evaluare și urmărire medicală în ambulatoriile de specialitate ale spitalelor județene. Acestea sunt datele transmise Ministerului Sănătății de către Direcțiile de Sănătate Publică județene, după verificările și evaluările medicale de specialitate efectuate în ultima săptămână.
Ministerul Sănătății se implică și se asigură că persoanele rezidente din centrele sociale
aflate în relație cu autoritățile locale sau cu alte agenții din subordinea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, beneficizată de asistență medicală de continuitate.
Sancțiuni maxime în cazul cabinetului privat din Capitală, unde o pacientă a intrat în comă cerebrală și mai apoi a decedat, după o intervenție estetică. Deși, inițial, verificările au fost …
Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății, a făcut o primă analiză a stadiului proiectelor de infrastructură medicală finanțate prin PNRR, împreună cu echipa Ministerului Sănătății.În perioada următoare, până în luna …
Astăzi a fost aprobat un nou Plan național de paturi, valabil în perioada 2026–2028, care prevede optimizarea numărului de paturi pentru spitalizare continuă, finanțate de casele de asigurări de sănătate. …