ANUNŢ privind demararea procedurii pentru selectarea candidaților pentru poziția de reprezentant al României în cadrul Comitetului european pentru prevenirea torturii și pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT)

România a ratificat Convenția europeană pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (în continuare Convenția) și protocoalele sale adiționale nr. 1 și 2, prin Legea nr. 80 din 30 septembrie 1994, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 285 din 07.10.1994, care prevede crearea Comitelui european pentru prevenirea torturii și pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (în continuare CPT). Rolul CPT este de a examina tratamentul aplicat persoanelor private de libertate și, dacă este cazul, de a adresa recomandări statelor, cu scopul de a întări protecția acestor persoane împotriva torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante, prin efectuarea de vizite la locurile de detenție. Activitatea CPT are la bază principiile cooperării și confidențialității. În calitate de stat parte la Convenție, România are un reprezentant în cadrul CPT. Potrivit articolului 5, alineatul (1) din Convenție, membrii CPT sunt aleși de către Comitetul Miniștrilor al Consiliului Europei, cu majoritate absolută de voturi, de pe o listă de candidați întocmită de către Biroul Adunării Parlamentare a Consiliul Europei (APCE). În vederea elaborării acestei liste, delegația națională a fiecărui stat parte în Adunarea Parlamentară prezintă trei candidați, dintre care cel puțin doi au cetățenia statului respectiv. Articolul 5, alineatul (3) din Convenție prevede că membrii CPT sunt aleși pentru o perioadă de 4 ani și pot fi realeși de două ori. Având în vedere faptul că mandatul actualului reprezentant al României expiră în luna decembrie 2023, se lansează prezenta procedură de selecție a celor trei candidați pentru poziția de reprezentant al României în cadrul Comitetului european pentru prevenirea torturii și pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT).

Distribuiți această pagină