Calendarul examenelor și concursurilor organizate de Ministerul Sănătății, în anul 2026
CALENDARUL DE EXAMENE ȘI CONCURSURI 2026
Au fost aprobate listele medicilor înscriși la programul de pregătire în cea de a doua specialitate, în regim cu taxă, din sesiunea martie 2023, care au completat dosarele până la data de 07.06.2023, conform prevederilor ordinului M.S. nr. 1745/19.05.2023, anexa nr. 2.
Persoanele prevăzute în Anexa nr. 2 care până la data de 07.06.2023 inclusiv, nu și-au completat dosarele, au fost declarate respinse.
Persoanele prevăzute în Anexa nr. 2, care și-au completat dosarele, se vor prezenta în perioada 15.06.2023-19.06.2023, între orele 11:00-14:00 la sediul direcțiilor de sănătate publică județene din centrele universitare pentru care au optat, în vederea repartizării la stagiul de pregătire. (PENTRU CENTRUL UNIVERSITAR BUCUREȘTI, PREZENTAREA SE VA FACE LA DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, strada Avrig, nr.72-74, sectorul 2).
Stagiul de pregătire începe la data de 15 iunie 2023.
CALENDARUL DE EXAMENE ȘI CONCURSURI 2026
Prin ordinul M.S. Nr. 2267/29.12.2025 au fost aprobate listele medicilor, medicilor stomatologi şi farmaciştilor înscriși la programul de pregătire în cea de a doua specialitate, în regim cu taxă, din …